Nasterea sub apa

Travaliul şi naşterea sunt o mare probă fizică: femeia se întrece cu propriul corp. Dar şi cu propria minte, propriile frici, cu durerea şi cu capacitatea de a o suporta. Medicii de la Universitatea din Southampton au ajuns la concluzia că femeile care nasc pentru prima dată şi o fac în apă au mai puţină nevoie de un antidolorific decât cele care nu nasc în apă. Obstetriciana Elizabeth Cluett este de părere că “femeile care nasc în apă o fac într-un timp mai scurt şi multe dintre ele nu au nevoie de asistenţă farmacologică pentru a induce contracţiile”. În acelaşi timp, travaliul se poate face în apă fără ca naşterea propriu-zisă să se facă tot în apă. Aceasta este o veste bună, pentru că părerile medicilor despre efectele benefice asupra copilului născut în apă sunt împărţite. O parte din medici afirmă că există un pericol major pentru nou-născut. O altă parte este de părere că riscurile sunt foarte mici, iar avantajele foarte mari. „Naşterea este un eveniment natural. Dar devine şi mai natural dacă copilul poate trece de la lichidul amniotic la apă”, spune medicul obstetrician Salvatore Pollina.

Avantaje

- Apa caldă relaxează musculatura şi induce eliberarea de endorfine, substanţe naturale cu efect analgezic. Prin urmare, se reduce factorul durere;
- Reducerea timpului de travaliu;
- Relaxează musculatura perineului;
- Nu este necesară epiziotomia (tăietura ce se face de la vagin la anus);
- Naşterea este mai privată, în sensul că asistentele sunt în afara căzii de naştere, iar intervenţia de ajutare a mamei, cum ar fi manevra Kristeller (de apăsare pe burtă), nu există;
- Procesul de respiraţie al nou-născutului nu este brusc;
- Gravida are suficient loc pentru a adopta orice poziţie doreşte. Fiind în apă, forţa de gravitaţie se reduce şi îi va fi chiar mult mai uşor să se mişte.

Contraindicatii

- Au fost semnalate probleme de igienă a căzii de naştere;
- Există posibilitatea ca nou-născutul să inhaleze apă, dar reflexul apneic rămâne perfect funcţional. în cazul în care apa intră în cavitatea orală, reflexul faringian stimulează deglutiţia;
- Nu este indicată folosirea căzii dacă mama suferă de hipertensiune arterială sau fătul prezintă probleme.

Caracteristicile cazii pentru nastere

Dimensiunea standard este de 2X1,5 metri, cu o adâncime de 80 de centimetri. Apa trebuie să fie caldă, iar temperatura trebuie să rămână constantă pe toată durata travaliului şi a naşterii. Temperatura apei poate fi foarte uşor reglată cu ajutorul unui dispozitiv. Schimbarea apei din cadă se face continuu, pentru a fi tot timpul foarte curată. Există şi un dispozitiv care detectează emisii de urină, fecale, sânge, lichid amniotic în apă. Obstetricianul poate urmări şi controla gravida şi fătul chiar dacă se află în apă. Pentru introducerea mâinilor în apă, obstetricianul foloseşte mânuşi foarte lungi.

Un caz riscant

În revista British Medical Journal, un grup de medici britanici de la spitalul King’s College Hospital din Londra povestesc despre un caz de naştere sub apă.
Un nou-născut (băiat) de 3 kg şi 150 grame s-a născut sub apă. Mama are 34 de ani şi a avut o sarcină fără incidente. A început travaliul, care a durat 18 ore. Copilul s-a născut, dar imediat a prezentat un şuierat ciudat, motiv pentru care a fost dus la terapie intensivă. Nu avea febră, dar era tahipneic şi prezenta o insuficienţă intercostală. A fost pus imediat la incubator pentru o perioadă de 9 ore pentru a menţine nivelul de saturaţie al oxigenului peste 92. Micuţului i s-au făcut şi alte analize, pentru a vedea dacă nu are vreo infecţie şi i s-a administrat o terapie cu antibiotice (benzilpenicilină şi gentamicină). Radiografiile toracice au arătat ceva surprinzător. Se pare că micuţul a băut apă sau a aspirat apă prin nas. Copilul s-a recuperat după 3 luni, dar a rămas cu probleme respiratorii.

Mulţi medici sunt de părere că, la naşterea sub apă, acesta este un risc major, deşi nu este des întâlnit. Un alt risc este ca doctorii să nu-i diagnosticheze bine pe micuţi tocmai pentru că aceste cazuri nu sunt dese. Medicii împlicaţi în acest caz sunt de părere că naşterea sub apă este un subiect care trebuie tratat cu precauţie, mai ales că, de-a lungul timpului, s-au înregistrat probleme de sănătate la micuţii născuţi sub apă, aşa cum este şi cazul de mai sus.


Leave a reply